VREMEA. Revin ploile în toată țara. Progonoza meteo în următoarele zile

VREMEA. Revin ploile în toată țara. Progonoza meteo în următoarele zile
Publicat: 24/02/2015, 14:24

ÎN ȚARĂ(miercuri): Valorile termice se vor menține mult mai ridicate comparativ cu mediile climatologice caracteristice acestei date. Cerul va prezenta înnorări și va ploua în mare parte din țară. Ploile vor fi mai frecvente în cursul serii și al nopții în sud și sud-vest, unde vor fi mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Pe arii restrânse, în special în zona deluroasă și montană din Banat, Oltenia și Muntenia, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate (peste 15-20 l/mp). La munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări temporare la munte, precum și, local, în sudul și centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în nordul Moldovei și 14…15 grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 7 grade. Izolat și trecător va fi ceață.

ÎN ȚARĂ(joi): Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în sud și sud-est. În vestul, centrul și nordul țării, cerul va fi noros și va ploua pe arii extinse, iar în celelalte regiuni înnorările vor fi temporare și ploile, în general slabe cantitativ, se vor semnala local. La munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea unele intensificări în zona montană și, trecător și izolat, în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei și în depresiuni și 16 grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -2 și 6 grade. Mai ales noaptea, în zonele joase din sud si est, se va semnala ceață.

LA BUCUREȘTI(miercuri): Valorile termice se vor menține peste mediile climatologice specifice acestei date. Cerul va fi noros și temporar, mai ales seara și noaptea, va ploua, iar vântul va avea intensificări trecătoare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile:...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Anumiți angajați vor avea parte de mai multe zile de concedii în 2024: Noul proiect...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
După ani de limbaj diplomatic, Zelenski a erupt şi a lansat acuzaţii la adresa Chinei:...
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
A murit marea DOAMNĂ a ROMÂNIEI: Suflet ales, a fost un Om-Lumină
Ion Țiriac a avut o dramă peste care nu a trecut. Nu și-a revenit nici...
Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Ana Baniciu, în lacrimi după ce s-a mutat în casă nouă: ”Plânsă toată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mansa Musa din Mali, cel mai avut conducător din istorie
×